18 – Nu eu l-am nenorocit pe Israel, i-a răspuns Ilie, ci tu și familia tatălui tău, prin faptul că ați părăsit poruncile Domnului și l-ați urmat pe Baal .
19 Strânge acum pe tot Israelul la mine, pe muntele Carmel, pe cei patru sute cincizeci de profeți ai lui Baal și pe cei patru sute de profeți ai Așerei , care mănâncă la masa Izabelei.
20 Ahab a trimis după toți israeliții și i-a strâns pe profeți la muntele Carmel.
21 Atunci Ilie s-a apropiat de tot poporul și a zis: – Până când veți mai șovăi între două convingeri? Dacă Domnul este Dumnezeu, urmați-L pe El, iar dacă Baal este Dumnezeu, urmați-l pe acesta! Poporul nu i-a răspuns nimic.
22 Apoi Ilie a zis poporului: – Eu sunt singurul care am rămas dintre profeții Domnului , iar profeții lui Baal sunt în număr de patru sute cincizeci.
23 Să ni se dea doi tauri. Ei să-și aleagă un taur, să-l taie în bucăți și să-l așeze pe lemnele de pe altar, dar să nu-i dea foc. Iar eu voi pregăti celălalt taur și-l voi așeza pe lemne, dar nu-i voi da foc.
24 Apoi, voi să chemați numele dumnezeului vostru, iar eu voi chema Numele Domnului. Dumnezeul care va răspunde prin foc, Acela este adevăratul Dumnezeu. – Bine, a răspuns tot poporul.