31 Ilie a luat douăsprezece pietre, după numărul semințiilor urmașilor lui Iacov, cel căruia Domnul îi vorbise zicând: „Numele tău va fi Israel!“
32 Cu aceste pietre, el a zidit un altar în Numele Domnului. A săpat și un șanț în jurul altarului, în care încăpeau două măsuri de sămânță.
33 A aranjat lemnele, a tăiat taurul în bucăți și l-a așezat pe altar, deasupra lemnelor.
34 Apoi le-a zis: – Umpleți patru ulcioare cu apă și goliți-le peste arderea de tot și peste lemne! Faceți lucrul acesta încă o dată! a zis el. Și ei l-au făcut încă o dată. Faceți lucrul acesta și a treia oară! Iar ei l-au făcut și a treia oară.
35 Apa curgea în jurul altarului și a umplut chiar și șanțul.
36 În clipa în care se aducea jertfa de seară, profetul Ilie s-a apropiat și a zis: „ Doamne , Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Israel, fă să se cunoască astăzi că Tu ești Dumnezeu în Israel, că eu sunt robul Tău și că am făcut toate aceste lucruri după porunca Ta.
37 Răspunde-mi, Doamne! Răspunde-mi, ca să cunoască acest popor că Tu, Doamne , ești Dumnezeu și că Tu le întorci inimile spre Tine!“