19 Batșeba s-a dus la regele Solomon ca să vorbească pentru Adonia. Regele s-a ridicat s-o întâmpine, s-a plecat înaintea ei și apoi s-a așezat pe tron. El a poruncit să se aducă un tron și pentru mama lui, iar ea s-a așezat la dreapta lui.
20 Apoi ea a zis: – Am să-ți fac o mică rugăminte. Nu mă refuza! – Spune, mamă, căci nu te voi refuza, i-a răspuns regele.
21 – Abișag șunamita să-i fie dată de soție fratelui tău Adonia, i-a cerut ea.
22 Regele Solomon i-a răspuns mamei sale: – De ce o ceri doar pe Abișag din Șunem pentru Adonia? Cere și domnia pentru el, căci este fratele meu mai mare; cere-o pentru el, pentru preotul Abiatar și pentru Ioab, fiul Țeruiei!
23 Atunci regele Solomon a jurat pe Domnul , zicând: „Dumnezeu să se poarte cu mine cu toată asprimea, dacă cuvintele acestea nu-l vor costa viața pe Adonia.
24 Viu este Domnul Care m-a întărit și m-a așezat pe tronul tatălui meu, David, și Care mi-a făcut o Casă după cum a promis, că Adonia va muri astăzi!“
25 Regele Solomon l-a trimis pe Benaia, fiul lui Iehoiada, să-l omoare pe Adonia; și astfel Adonia a murit.