18 – Dacă au ieșit pentru pace, le-a zis Ben-Hadad, prindeți-i vii, iar dacă au ieșit pentru război, prindeți-i tot vii!
19 Slujitorii conducătorilor de provincii au ieșit din cetate împreună cu oștirea care-i urma
20 și fiecare l-a lovit pe omul dinaintea lui. Arameii au luat-o la fugă, iar israeliții i-au urmărit. Însă Ben-Hadad a scăpat pe un cal împreună cu niște călăreți.
21 Regele lui Israel a înaintat și a atacat caii și carele, provocându-le arameilor o mare înfrângere.
22 Apoi, profetul s-a apropiat de regele lui Israel și i-a zis: „Du-te și întărește-te! Cercetează și vezi ce trebuie să faci, pentru că regele Aramului te va ataca din nou primăvara viitoare!“
23 Slujitorii regelui Aramului i-au spus acestuia: „Dumnezeul lor este un Dumnezeu al munților; de aceea au fost mai tari decât noi. Dar dacă ne vom lupta cu ei în câmpie, cu siguranță vom fi mai tari decât ei.
24 Fă acest lucru: îndepărtează-i pe regi de la posturile lor și înlocuiește-i cu căpetenii.