21 Regele lui Israel a înaintat și a atacat caii și carele, provocându-le arameilor o mare înfrângere.
22 Apoi, profetul s-a apropiat de regele lui Israel și i-a zis: „Du-te și întărește-te! Cercetează și vezi ce trebuie să faci, pentru că regele Aramului te va ataca din nou primăvara viitoare!“
23 Slujitorii regelui Aramului i-au spus acestuia: „Dumnezeul lor este un Dumnezeu al munților; de aceea au fost mai tari decât noi. Dar dacă ne vom lupta cu ei în câmpie, cu siguranță vom fi mai tari decât ei.
24 Fă acest lucru: îndepărtează-i pe regi de la posturile lor și înlocuiește-i cu căpetenii.
25 Pregătește-ți, de asemenea, o oștire la fel de numeroasă ca aceea pe care ai pierdut-o, cu tot atâția cai și tot atâtea care și să ne luptăm cu ei în câmpie. Atunci cu siguranță vom fi mai tari decât ei!“ El i-a ascultat și a făcut întocmai.
26 Primăvara următoare, Ben-Hadad i-a strâns pe aramei și s-a suit la Afek, ca să lupte împotriva lui Israel.
27 După ce au fost strânși și li s-au dat provizii, israeliții au mărșăluit ca să-i întâmpine și și-au așezat tabăra în fața lor ca două turme mici de capre, pe când arameii umpleau țara.