27 După ce au fost strânși și li s-au dat provizii, israeliții au mărșăluit ca să-i întâmpine și și-au așezat tabăra în fața lor ca două turme mici de capre, pe când arameii umpleau țara.
28 Un om al lui Dumnezeu s-a apropiat de regele lui Israel și i-a zis: „Așa vorbește Domnul : «Pentru că arameii au spus că Domnul este un Dumnezeu al munților, nu și un Dumnezeu al văilor, voi da această oștire numeroasă în mâinile tale și veți ști că Eu sunt Domnul!»“
29 Timp de șapte zile au rămas în taberele lor unii în fața altora, iar în ziua a șaptea au început lupta. Israeliții au omorât o sută de mii de pedestrași aramei într-o zi.
30 Ceilalți au fugit în cetatea Afek, unde zidul s-a prăbușit peste douăzeci și șapte de mii dintre ei. Ben-Hadad a fugit în cetate și s-a ascuns într-o odaie interioară.
31 Slujitorii săi i-au zis: „Am auzit că regii Casei lui Israel sunt îndurători. Dă-ne voie să ne punem saci pe coapse, să ne legăm cu funii la cap și să mergem la regele lui Israel! Poate că îți va cruța viața.“
32 Ei și-au înfășurat saci pe coapse și s-au legat cu funii la cap, după care s-au dus la regele lui Israel și i-au zis: – Slujitorul tău Ben-Hadad te roagă: „Cruță-mi viața!“ – Mai este încă în viață? a întrebat Ahab. Atunci este fratele meu!
33 Acești oameni au luat aceste cuvinte ca un semn bun și s-au grăbit să răspundă spunând: – Da, fratele tău Ben-Hadad! – Duceți-vă și aduceți-l la mine, le-a zis Ahab. Ben-Hadad a venit la el, iar Ahab l-a suit în carul lui.