13 Voi locui în mijlocul israeliților și nu-l voi părăsi pe poporul Meu, Israel.“
14 Astfel, Solomon a zidit Casa și a terminat-o.
15 El a acoperit zidurile din partea interioară a Casei cu cedru, de la pardoseală până la tavan, iar pardoseala a acoperit-o cu scânduri de chiparos.
16 A acoperit cu scânduri de cedru o suprafață de douăzeci de coți în partea din spate a Casei, de la pardoseală până la tavan, făcând un sanctuar interior, numit „Locul Preasfânt“.
17 Odaia principală din față, aflată în interiorul Casei, era de patruzeci de coți.
18 Pe lemnul de cedru din interiorul Casei erau sculptate tărtăcuțe și flori cu petale deschise. Totul era acoperit cu cedru, astfel încât nu se vedea nici o piatră.
19 El a pregătit sanctuarul interior înăuntrul Casei, ca să așeze acolo Chivotul Legământului cu Domnul.