33 Roțile erau lucrate ca roțile unui car: osiile, obezile, spițele și butucii lor erau toți turnați.
34 La cele patru colțuri ale fiecărui piedestal se aflau patru suporți care erau dintr-o singură piesă cu piedestalul.
35 În partea de sus a piedestalului se afla o centură rotundă, de o jumătate de cot înălțime, iar suporții și ramele din partea de sus a piedestalului erau dintr-o singură piesă cu acesta.
36 Pe suprafețele ramelor și a suporților, au fost sculptați heruvimi, lei și palmieri și ghirlande de jur împrejur.
37 Așa a făcut el cele zece piedestale. Toate au fost turnate după același tipar, având aceeași măsură și aceeași formă.
38 Apoi el a construit zece bazine de bronz, fiecare putând cuprinde patruzeci de bați și măsurând patru coți. Fiecare bazin era așezat pe câte unul dintre cele zece piedestale.
39 A pus cinci dintre piedestale în partea dreaptă și cinci în partea stângă a Casei, iar „marea“ a așezat-o în partea dreaptă, în colțul de sud-est al clădirii.