47 Solomon a lăsat toate aceste obiecte necântărite, pentru că erau foarte multe; de aceea greutatea bronzului nu s-a putut cântări.
48 De asemenea, Solomon a făcut toate obiectele care erau în Casa Domnului : altarul de aur, masa de aur pentru pâinea prezentării,
49 sfeșnicele din aur curat, cinci în partea dreaptă și cinci în partea stângă, în fața sanctuarului interior, mugurii, candelele și cleștii din aur,
50 lighenele, mucarnițele, cupele, ceștile și cădelnițele din aur curat, precum și balamalele de aur pentru ușile din interiorul Casei (de la intrarea în Locul Preasfânt) și pentru ușile de la odaia principală a Casei.
51 După ce a fost terminată toată lucrarea pe care regele Solomon a făcut-o la Casa Domnului , Solomon a adus lucrurile pe care tatăl său, David, le închinase Domnului – și anume argintul, aurul și vasele – și le-a pus în vistieriile Casei Domnului.