7 El a făcut, de asemenea, porticul tronului unde judeca, numit „Porticul de judecată“, și l-a acoperit cu cedru, de la pardoseală până la tavan.
8 Palatul în care urma să locuiască era așezat într-o altă curte din spatele porticului și era zidit în același fel. De asemenea, Solomon a zidit pentru fiica lui Faraon, pe care o luase de soție, un alt palat asemenea acestui portic.
9 Toate aceste clădiri au fost făcute din pietre costisitoare, tăiate cu ferăstrăul după măsurile de tăiat, atât pe fața din interior, cât și pe fața din exterior a zidului, de la temelie până la creastă și din exterior până la curtea cea mare.
10 Temeliile erau din pietre mari și costisitoare, unele de zece coți, iar altele de opt coți.
11 Deasupra se aflau pietre costisitoare, tăiate după măsurile de tăiat și grinzi de cedru.
12 Curtea cea mare era împrejmuită cu un zid de trei rânduri de pietre cioplite și un rând de grinzi de cedru, ca și curtea interioară a Casei Domnului și ca porticul acesteia.
13 Regele Solomon a trimis la Tir pe cineva care l-a adus pe Hiram,