58 ci să ne aplece inimile spre El ca să umblăm în toate căile Lui și să păzim poruncile, legile și hotărârile Lui, pe care le-a dat strămoșilor noștri.
59 Fie ca aceste cuvinte ale mele, pe care le-am adus înaintea Domnului, să fie zi și noapte înaintea Domnului , Dumnezeul nostru, pentru a face dreptate slujitorului Său și poporului Său, Israel, după nevoile zilnice
60 și pentru ca toate popoarele pământului să știe că Domnul este Dumnezeu și că nu este altul.
61 Dar inimile trebuie să vă fie în întregime ale Domnului , Dumnezeul nostru, trăind după hotărârile Lui și păzind poruncile Lui ca și astăzi.“
62 Apoi, regele împreună cu tot Israelul au adus jertfe înaintea Domnului.
63 Solomon I-a adus Domnului douăzeci și două de mii de boi și o sută douăzeci de mii de oi ca jertfă de pace. Astfel, regele și tot poporul Israel au sfințit Casa Domnului.
64 În aceeași zi, regele a sfințit mijlocul curții, locul din fața Casei Domnului , întrucât acolo a adus arderile de tot, darurile de mâncare și grăsimea jertfelor de pace, deoarece altarul de bronz dinaintea Domnului era prea mic pentru a cuprinde arderile de tot, darurile de mâncare și grăsimea jertfelor de pace.