1 Viziunea pe care a avut-o Isaia, fiul lui Amoț, cu privire la Iuda și la Ierusalim, în timpul lui Uzia, Iotam, Ahaz și Ezechia, regii lui Iuda.
2 „Ascultați, ceruri! Ia aminte, pământ, pentru că DOMNUL a vorbit: «Am îngrijit copii și i-am crescut, dar ei s-au răzvrătit împotriva Mea.
3 Boul își cunoaște stăpânul, iar măgarul știe ieslea stăpânului său, însă Israel nu Mă cunoaște, poporul Meu nu înțelege!»
4 Ah, neam păcătos, popor încărcat cu nedreptate, sămânță de nelegiuiți, copii stricați! Ei L-au părăsit pe DOMNUL , L-au disprețuit pe Sfântul lui Israel și I-au întors spatele!
5 Ce folos să mai fiți pedepsiți, de vreme ce stăruiți în răzvrătire!? Tot capul e bolnav și toată inima suferă!
6 Din tălpi și până-n creștet, nimic nu este sănătos, doar vânătăi și răni, răni sângerânde, care nu s-au uscat și care n-au fost legate sau alinate cu untdelemn.
7 Țara voastră este pustie, cetățile voastre sunt arse de foc, câmpurile voastre sunt devorate de străini chiar în fața voastră; țara vă este devastată deoarece a fost răscolită de străini.