1 «Ascultați-Mă, voi, care urmăriți dreptatea, voi, care-L căutați pe DOMNUL! Priviți spre stânca din care ați fost ciopliți și spre groapa din care ați fost scoși!
2 Uitați-vă la Avraam, părintele vostru, și la Sara care v-a născut! Când l-am chemat, era doar el singur, dar Eu l-am binecuvântat și l-am înmulțit!
3 Tot astfel DOMNUL va mângâia Sionul, va mângâia toate ruinele lui; îi va face pustia ca Edenul, și deșertul asemenea grădinii DOMNULUI : bucurie și veselie se vor afla în el, mulțumire și cântec.
4 Ascultă-Mă, poporul Meu! Ia aminte la ce spun, neamul Meu, pentru că Legea va ieși de la Mine, iar dreptatea Mea o voi face o lumină pentru popoare!
5 Dreptatea Mea se apropie, mântuirea Mea se arată, iar brațul Meu este pe cale să judece popoarele; ținuturile de lângă mare așteaptă și nădăjduiesc în brațul Meu.
6 Ridicați-vă ochii spre ceruri și priviți în jos spre pământ! Căci cerurile se vor risipi ca fumul, pământul se va învechi ca o haină, iar cei ce trăiesc pe el vor muri ca țânțarii. Mântuirea Mea însă va dăinui pururi și dreptatea Mea nu va avea sfârșit.
7 Ascultați-Mă, voi, care cunoașteți dreptatea, tu, popor, care ai în inimă Legea Mea! Nu te teme de ocara oamenilor, nu-ți fie frică de insultele lor,
8 căci îi va mânca molia ca pe o haină, viermele îi va mânca așa cum mănâncă lâna. Dreptatea Mea însă va dăinui pururea, iar mântuirea Mea va fi pentru toate generațiile.»
9 Trezește-Te! Trezește-Te! Îmbracă-Te în putere, braț al DOMNULUI! Trezește-Te ca în zilele din vechime, ca în generațiile de demult! Nu ești Tu Acela Care l-ai tăiat pe Rahab în bucăți, Care ai străpuns monstrul Tanin ?
10 Nu ești Tu Acela Care ai uscat marea, apele marelui adânc, Care ai făcut un drum în adâncurile mării, pentru ca cei răscumpărați să treacă?
11 Răscumpărații Domnului se vor întoarce și vor intra în Sion cu strigăte de bucurie. O bucurie veșnică le va încununa capetele; bucuria și veselia îi vor copleși, iar necazul și suspinul vor fugi de la ei.
12 «Eu, chiar Eu sunt Cel Ce te mângâi! De ce te temi, atunci, de omul cel muritor, de fiul omului care trece ca iarba,
13 uitând astfel de DOMNUL , Creatorul tău, Care a desfășurat cerurile și a pus temeliile pământului și îngrozindu-te toată ziua de mânia asupritorului, care umblă să nimicească? Unde este mânia asupritorului?
14 Cel subjugat va fi eliberat curând; el nu va muri în temniță, nici nu-i va lipsi pâinea.
15 Căci Eu sunt DOMNUL , Dumnezeul tău, Cel Care stârnește marea și face să-i urle valurile – DOMNUL Oștirilor este Numele Său.
16 Am pus cuvintele Mele în gura ta și te-am acoperit cu umbra mâinii Mele, ca să așez cerurile, să pun temeliile pământului și să zic Sionului: ‘Tu ești poporul Meu!’»
17 Trezește-te! Trezește-te! Ridică-te, Ierusalime, tu, care ai băut din mâna DOMNULUI cupa mâniei Lui, care ai sorbit până la drojdii potirul amețelii!
18 Între toți fiii pe care i-a născut, nu este nici unul care să-l călăuzească; între toți fiii pe care i-a crescut, nu este nici unul care să-l apuce de mână.
19 Aceste două nenorociri au venit peste tine: pustiirea și nimicirea, foametea și sabia. Cine mai poate să plângă pentru tine? Cine te mai poate mângâia?
20 Fiii tăi zac leșinați la fiecare colț de uliță, ca o antilopă prinsă în laț; sunt plini de mânia DOMNULUI și de mustrarea Dumnezeului tău.
21 De aceea, ascultă aceasta, tu, care ești asuprit, tu, care ești beat, dar nu de vin!
22 Așa vorbește Stăpânul tău, DOMNUL și Dumnezeul tău, Apărătorul poporului Său: «Iată, ți-am luat din mână cupa amețelii, iar din potirul mâniei Mele nu vei mai bea vreodată!
23 O voi pune în mâna celor ce te chinuie, a celor care ți-au zis: ‘Apleacă-te, ca să putem călca peste tine!’ Ți-ai făcut atunci spatele ca pământul și ca un drum pe care ei să umble!»