1 Vai de cei ce se coboară în Egipt pentru ajutor, bazându-se pe cai! Vai de cei ce-și pun încrederea în mulțimea carelor și în marea putere a călăreților și nu privesc spre Sfântul lui Israel, nu caută ajutor la DOMNUL!
2 Dar și El este înțelept și poate aduce dezastru. El nu-Și retrage cuvintele, ci se va ridica împotriva neamului de răufăcători și împotriva celor ce-i ajută pe cei ce săvârșesc nelegiuirea.
3 Egiptenii sunt doar oameni, nu Dumnezeu! Caii lor sunt doar carne, nu duh! Când DOMNUL Își întinde mâna, cel ce ajută se va împiedica, iar cel ajutat va cădea și amândoi vor pieri împreună.
4 Căci DOMNUL mi-a vorbit astfel: «Ca un leu, ca un leu tânăr ce mârâie asupra prăzii, – iar când e chemată o ceată de păstori împotriva lui nu se teme de strigătul lor și nu-i pasă de zgomotul făcut de ei – așa va coborî DOMNUL Oștirilor să se lupte pe muntele Sion, pe dealul Său.
5 Cum își întind păsările aripile, așa va ocroti DOMNUL Oștirilor Ierusalimul; îl va ocroti și-l va elibera, îl va cruța și-l va scăpa.»
6 Întoarceți-vă la Cel de la Care v-ați abătut atât de mult, israeliților!
7 Căci în ziua aceea fiecare își va arunca idolii de argint și idolii de aur pe care vi i-au făcut mâinile voastre păcătoase.
8 «Asiria va pieri printr-o sabie care nu este a unui om; o sabie care nu este a unui muritor o va nimici! Vor fugi de sabie, iar tinerii lor vor fi puși la muncă forțată.
9 Fortăreața sa va cădea din cauza terorii și, la vederea steagului, căpeteniile ei vor intra în panică», zice DOMNUL , al Cărui foc se află în Sion, și al Cărui cuptor se află în Ierusalim.