21 Pregătiți măcelul fiilor săi, datorită vinovăției părinților lor! Să nu se mai ridice vreodată să moștenească țara și să acopere fața pământului cu cetăți.
22 «Mă voi ridica împotriva lor!», rostește DOMNUL Oștirilor. «Voi șterge numele Babilonului și pe supraviețuitorii lui, voi șterge sămânța și pe urmașii lui!», rostește DOMNUL.
23 «Voi face din el un loc pentru bufnițe și o mlaștină și îl voi mătura cu mătura nimicirii!», rostește DOMNUL Oștirilor.
24 DOMNUL Oștirilor a jurat: «Cum am plănuit, așa va fi! Cum am hotărât, așa se va întâmpla!
25 Îl voi zdrobi pe asirian în țara Mea și pe munții Mei îl voi călca în picioare. Jugul lui va fi luat de peste cei din poporul Meu și povara lui va fi îndepărtată de pe umerii lor.»
26 Acesta este planul făcut pentru întreaga lume; aceasta este mâna întinsă peste toate neamurile.
27 Căci Domnul Oștirilor a întocmit acest plan; cine l-ar putea strica? Mâna Sa este întinsă; cine o va putea întoarce?“