24 DOMNUL Oștirilor a jurat: «Cum am plănuit, așa va fi! Cum am hotărât, așa se va întâmpla!
25 Îl voi zdrobi pe asirian în țara Mea și pe munții Mei îl voi călca în picioare. Jugul lui va fi luat de peste cei din poporul Meu și povara lui va fi îndepărtată de pe umerii lor.»
26 Acesta este planul făcut pentru întreaga lume; aceasta este mâna întinsă peste toate neamurile.
27 Căci Domnul Oștirilor a întocmit acest plan; cine l-ar putea strica? Mâna Sa este întinsă; cine o va putea întoarce?“
28 În anul morții regelui Ahaz a fost rostită această profeție:
29 „Nu vă bucurați, voi toți, filistenilor, pentru că s-a frânt toiagul care vă lovea! Căci o viperă va ieși din rădăcina șarpelui și un balaur zburător va fi rodul ei.
30 În timp ce întâiul născut al săracului va găsi pășune, iar cel nevoiaș se va culca în siguranță, pe rădăcina ta o voi ucide prin foame; da, de foame îți va muri rămășița!