27 Căci Domnul Oștirilor a întocmit acest plan; cine l-ar putea strica? Mâna Sa este întinsă; cine o va putea întoarce?“
28 În anul morții regelui Ahaz a fost rostită această profeție:
29 „Nu vă bucurați, voi toți, filistenilor, pentru că s-a frânt toiagul care vă lovea! Căci o viperă va ieși din rădăcina șarpelui și un balaur zburător va fi rodul ei.
30 În timp ce întâiul născut al săracului va găsi pășune, iar cel nevoiaș se va culca în siguranță, pe rădăcina ta o voi ucide prin foame; da, de foame îți va muri rămășița!
31 Jelește-te, poartă! Plângi, cetate! Înmuiați-vă, filistenilor, cu toții! Căci un nor de fum vine din nord, și rândurile oștirii sunt strânse.
32 Ce li se va răspunde trimișilor acelui neam? « DOMNUL a întemeiat Sionul, iar cei nevoiași din poporul Său vor găsi refugiu în el.»“