9 Locuința Morților de jos e stârnită să te întâmpine la sosire. Ea trezește sufletele morților ca să te salute, – pe toți cei ce au fost conducători ai pământului, – îi ridică de pe tronurile lor pe toți cei ce au fost împărați ai neamurilor.
10 Toți vor vorbi și-ți vor spune: ‘Acum ai ajuns și tu la fel de slab ca și noi; ai devenit ca noi!’
11 Fala ta este coborâtă în Locuința Morților, împreună cu sunetul harfelor tale. Larvele îți sunt așternut, iar viermii îți sunt învelitoare.
12 Cum ai căzut din ceruri, luceafăr strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborât la pământ, tu, asupritorul neamurilor!
13 Tu ai zis în inima ta: ‘Mă voi înălța la cer; îmi voi ridica tronul mai presus de stelele lui Dumnezeu! Voi ședea pe muntele adunării, pe înălțimile din nord!
14 Mă voi înălța deasupra norilor, și mă voi face asemenea Celui Preaînalt!’
15 Dar ai fost coborât în Locuința Morților, în adâncimile gropii.