20 El va fi un semn și o mărturie pentru DOMNUL Oștirilor în Egipt. Când ei vor striga către DOMNUL din cauza asupritorilor, El le va trimite un salvator și un apărător care îi va izbăvi.
21 Astfel, El Se va face cunoscut egiptenilor, iar în ziua aceea ei îl vor recunoaște pe DOMNUL. Se vor închina cu jertfe și cu daruri de mâncare, vor face jurăminte DOMNULUI și le vor împlini.
22 DOMNUL va lovi Egiptul; îl va lovi, dar îl va vindeca. Ei se vor întoarce la DOMNUL , iar El va răspunde cererilor lor și îi va vindeca.
23 În ziua aceea va fi un drum larg din Egipt și până în Asiria, iar asirienii vor veni în Egipt, și egiptenii în Asiria. Egiptenii se vor închina împreună cu asirienii.
24 În ziua aceea Israel va fi al treilea popor, împreună cu Egiptul și Asiria, care va fi o binecuvântare în mijlocul pământului.
25 DOMNUL Oștirilor îi va binecuvânta, zicând: «Binecuvântat să fie Egiptul, poporul Meu, Asiria, lucrarea mâinilor Mele, și Israel, moștenirea Mea!»“