5 Căci este o zi de învălmășeală, de călcat în picioare și de groază, o zi trimisă de Stăpânul, Domnul Oștirilor, în Valea Viziunii; o zi în care se dărâmă ziduri și se strigă după ajutor spre munți.
6 Elamul își ia tolba cu săgeți, călăreții, în carele lor de luptă, și caii înaintează, iar Chirul își dezvelește scutul.
7 Văile tale cele mai alese sunt pline de care, iar călăreții stau pregătiți de luptă la porțile cetății;
8 zidurile de apărare ale lui Iuda sunt date la o parte. În acea zi, ați căutat după arme în Palatul Pădurii,
9 ați observat că zidurile Cetății lui David au multe spărturi și ați adunat apele în Iazul de Jos.
10 Ați numărat casele din Ierusalim și ați dărâmat o parte din ele pentru a întări zidul.
11 Între zidurile cetății ați făcut un rezervor pentru apa din iazul cel vechi și nu ați privit spre Cel Ce a făcut aceste lucruri, nici nu ați ținut seama de Cel Ce a plănuit demult aceasta.