20 Pământul se clatină ca un om beat, se leagănă ca o colibă în vânt. Păcatul răzvrătirii sale îl apasă atât de greu, încât se prăbușește și nu se mai ridică din nou.
21 În ziua aceea DOMNUL va pedepsi în înălțimi, oștirea cerului, iar pe pământ, pe împărații pământului.
22 Vor fi adunați împreună, ca prizonierii, într-o groapă. Vor fi închiși într-o închisoare și, după multe zile, vor fi pedepsiți.
23 Atunci luna va fi umilită și soarele făcut de rușine, pentru că DOMNUL Oștirilor va domni pe muntele Sion și în Ierusalim, înaintea bătrânilor Săi, în slavă.