1 O, DOAMNE , Tu ești Dumnezeul meu! Te voi înălța și Îți voi lăuda Numele, căci ai făcut lucruri minunate, lucruri plănuite demult, care s-au împlinit cu credincioșie.
2 Ai prefăcut cetatea într-un morman de moloz, citadela într-o ruină. Fortăreața străinilor nu mai e o cetate; ea nu va mai fi niciodată rezidită.
3 De aceea popoarele puternice Te vor slăvi; cetățile neamurilor de temut se vor teme de Tine.
4 Căci Tu ai fost un refugiu pentru cel sărman, un refugiu pentru cel nevoiaș în necazul său, un adăpost în furtună și o umbră în mijlocul caniculei, atunci când suflarea asupritorilor lovea ca furtuna într-un zid
5 și ca arșița soarelui într-un loc uscat. Tu aduci la tăcere zarva străinilor și, așa cum căldura este domolită de umbra unui nor, tot astfel și cântarea asupritorilor încetează.
6 DOMNUL Oștirilor va pregăti pe muntele acesta, pentru toate popoarele, un ospăț cu cărnuri grase, un ospăț cu vinuri bune – cărnuri pline de măduvă și vinuri din cele mai bune.
7 Pe muntele acesta El va nimici vălul care acoperă toate popoarele, învelitoarea aruncată peste toate neamurile.