2 Iată, Stăpânul are pe cineva puternic și tare! Ca o furtună cu grindină, distrugătoare, ca o ploaie torențială și ca un potop puternic, o va trânti la pământ cu mâna sa.
3 Cununa mândră a bețivilor din Efraim va fi călcată în picioare,
4 iar floarea ofilită, frumusețea ei glorioasă, așezată pe culmea văii mănoase, va fi ca o măslină coaptă înainte de vreme; oricine o vede o înghite imediat ce pune mâna pe ea.
5 În ziua aceea DOMNUL Oștirilor va fi o cunună glorioasă, o ghirlandă frumoasă pentru rămășița poporului Său;
6 va fi un duh de dreptate pentru cel ce stă pe scaunul de judecată și tărie pentru cei ce alungă dușmanul din fața porților.
7 Dar și aceștia se clatină de vin și amețesc din cauza băuturilor tari: preot și profet sunt amețiți de băuturi tari, sunt înghițiți de vin; sunt amețiți de băuturi tari, se clatină când au vedenii și se împiedică atunci când judecă.
8 Toate mesele sunt pline de vomă, nu este nici un loc care să nu fie murdar.