6 Un om îl va apuca pe unul din frații săi, în casa tatălui său, și-i va zice: «Tu ai o mantie, fii conducătorul nostru! Stăpânește peste această grămadă de ruine!»
7 Însă, tot în ziua aceea, celălalt va striga: «Nu pot eu să fiu doctor! În casa mea n-am nici mâncare, nici îmbrăcăminte; nu mă puneți conducător al acestui popor!»
8 Ierusalimul s-a clătinat și Iuda s-a prăbușit, pentru că vorbele și faptele lor sunt împotriva DOMNULUI , sfidând prezența Sa glorioasă.
9 Înfățișarea feței lor mărturisește împotriva lor. Își arată păcatul precum făcea Sodoma; nu-l ascund! Vai de ei! Și-au adus nenorocirea asupra lor.
10 Spuneți-le celor drepți că de ei va fi bine! Ei se vor bucura de rodul faptelor lor.
11 Vai de cei răi! Nenorocirea este peste ei, pentru că li se va face după faptele lor.
12 Copiii Îmi asupresc poporul, iar femeile îl stăpânesc. Poporul Meu, conducătorii voștri vă duc în rătăcire și încurcă mersul căilor voastre!