3 De aceea ocrotirea lui Faraon va fi pentru voi o rușine, iar protecția la umbra Egiptului, o ocară.
4 Pentru că, deși are prinți în Țoan și trimișii săi au ajuns până la Hanes,
5 fiecare va fi făcut de rușine de către un popor care nu le este de nici un folos, care nu aduce nici ajutor, nici câștig, ci doar rușine și ocară.“
6 O profeție cu privire la animalele din Neghev. „Printr-un ținut al necazului și al strâmtorării, al leoaicei și al leului ce rage, al viperei și al dragonului, ei își cară bogățiile pe spinarea măgarilor și averile pe cocoașa cămilelor, către acel popor ce nu poate ajuta,
7 către Egipt, al cărui ajutor este doar deșertăciune și nimic. De aceea Îl numesc: « Rahab cel ce nu face nimic.»“
8 „Acum, du-te și scrie aceste lucruri pentru ei pe o tăbliță, scrie-le pe un sul, ca să fie o mărturie veșnică pentru vremea care vine!
9 Căci ei sunt un popor răzvrătit, niște copii mincinoși, copii care nu vor să asculte Legea DOMNULUI,