5 Nebunul nu va mai fi numit ales la suflet și ticălosului nu i se va mai spune că este distins.
6 Căci nebunul spune numai nebunii și mintea lui se gândește numai la rău: este lipsit de evlavie și spune neadevăruri cu privire la DOMNUL ; îl lasă fără hrană pe cel flămând și fără apă pe cel însetat.
7 Mijloacele celui ticălos sunt rele; el face planuri mișelești pentru a-l distruge pe cel sărac cu minciuni, chiar și atunci când cauza nevoiașului este dreaptă.
8 Dar cel ales la suflet face planuri alese și rămâne statornic în ele.
9 Femei fără grijă, sculați-vă și ascultați glasul meu! Fiice încrezătoare, luați aminte la vorbirea mea!
10 Într-un an și câteva zile vă veți înfiora, încrezătoarelor! Căci via nu va mai fi culeasă, nici secerișul nu va mai veni.
11 Tremurați, femei pline de liniște! Înfiorați-vă, fiice încrezătoare! Dezbrăcați-vă! Aruncați-vă hainele și încingeți-vă coapsele cu haine de jale!