13 Spini vor crește în palatele lor, urzici și mărăcini vor răsări în fortărețele lor. Va deveni vizuină pentru șacali și adăpost pentru struți.
14 Animalele pustiei se vor întâlni cu hienele, iar țapii sălbatici se vor chema unul pe altul. De asemenea, Lilit se va culca și își va găsi un loc de odihnă acolo.
15 Bufnița își va face cuibul acolo și va depune ouă, le va cloci și își va strânge puii sub umbra aripilor sale. Șoimii se vor aduna și ei, fiecare cu perechea lui.
16 Cercetați sulul DOMNULUI și citiți! Nici una dintre acestea nu va lipsi; nici una nu va fi fără perechea ei, căci gura DOMNULUI a poruncit și Duhul Său le-a adunat împreună.
17 El a aruncat sorții pentru ele și mâna Sa le-a împărțit pământul cu funia de măsurat; ele îl vor stăpâni pentru totdeauna și-l vor locui din generație în generație.