11 Am zis: «Nu-L voi mai vedea pe Domnul , da, pe Domnul , în țara celor vii; nu voi mai vedea oameni și nu voi mai fi printre locuitorii lumii.
12 Locuința îmi este smulsă și luată precum cortul unui păstor. Îmi simt firul vieții înfășurat ca de un țesător care m-ar tăia de la războiul de țesut; până la noapte Tu îmi vei pune capăt.
13 Strig după ajutor până dimineață, dar, ca un leu, El îmi zdrobește toate oasele; până la noapte Tu îmi vei pune capăt.
14 Am ciripit ca un lăstun, am croncănit ca un cocor; am gemut ca o porumbiță; mi-au obosit ochii uitându-mă în sus. Sunt în necaz! Ajută-mă, Stăpâne!»
15 Ce aș mai putea spune? El mi-a răspuns și aceasta este ceea ce El a făcut. Voi umbla smerit în toți anii vieții mele, după ce mi-a fost amărât sufletul astfel.
16 O, Stăpâne, prin lucrurile acestea trăiesc oamenii și în toate acestea stă și viața duhului meu. Tu mi-ai dat sănătate și ai îngăduit să trăiesc.
17 Cu siguranță, spre binele meu am trecut prin această amărăciune, căci Tu, în dragostea Ta, mi-ai păzit viața de groapa nimicirii, aruncând înapoia Ta toate păcatele mele.