2 Atunci Ezechia s-a întors cu fața spre perete și s-a rugat DOMNULUI astfel:
3 „ DOAMNE , Te rog, adu-Ți aminte că am umblat înaintea Ta cu credincioșie și din toată inima și am făcut ce este bine înaintea Ta.“ Și Ezechia a plâns cu amar.
4 Atunci Cuvântul DOMNULUI a venit la Isaia, spunându-i:
5 „Du-te și spune-i lui Ezechia că așa vorbește DOMNUL , Dumnezeul strămoșului său David: «Ți-am auzit rugăciunea și ți-am văzut lacrimile. Iată, voi adăuga vieții tale încă cincisprezece ani.
6 Te voi izbăvi pe tine și cetatea aceasta din mâna împăratului Asiriei și voi apăra această cetate!
7 Acesta este semnul de la DOMNUL pentru tine, prin care vei ști că DOMNUL va împlini ce a promis:
8 voi face ca umbra aruncată de soare pe cadranul lui Ahaz să se dea înapoi cu zece trepte.»“ Și soarele s-a dat înapoi pe cadran cu zece trepte pe care deja le coborâse.