3 Nu va rupe trestia zdrobită și nu va stinge mucul care încă mai fumegă, ci cu credincioșie va aduce dreptatea.
4 El nu va slăbi, nici nu se va descuraja până nu va așeza dreptatea pe pământ. Și în Legea Lui vor nădăjdui ținuturile de lângă mare!»
5 Așa vorbește Dumnezeu, DOMNUL Care a creat cerurile și le-a întins, Care a desfășurat pământul împreună cu resursele lui, Care dă suflare oamenilor de pe el și suflet celor ce umblă pe el:
6 «Eu, DOMNUL , Te-am chemat prin dreptate. Te voi ține bine de mână; Te voi păzi și Te voi face un legământ pentru popor și o lumină pentru neamuri,
7 ca să deschizi ochii orbilor, să eliberezi pe prizonieri din captivitate și din închisoare pe cei ce stau în întuneric.
8 Eu sunt DOMNUL ; acesta este Numele Meu! Nu-Mi voi da slava altuia și nici lauda cuvenită Mie, idolilor!
9 Iată! Cele dintâi lucruri s-au împlinit și acum vestesc altele noi; înainte să se împlinească vi le fac cunoscute.»