11 Iată, acesta împreună cu toți cei din breasla sa vor fi făcuți de rușine; artizanii nu sunt altceva decât oameni. Să se adune și să stea în picioare! Vor fi înspăimântați, făcuți de rușine.
12 Fierarul ia o matriță cu care lucrează în cărbunii aprinși; o modelează cu lovituri de ciocan și o forjează cu puterea mâinii lui. Apoi i se face foame și îi slăbesc puterile, iar pentru că nu bea apă, rămâne fără vlagă.
13 Tâmplarul măsoară cu o linie, însemnează măsura cu un stilet, apoi finisează lemnul cu o rindea și îl măsoară cu compasul; îi dă formă de om, om în toată splendoarea lui, și apoi îl pune într-o casă.
14 Taie cedri sau își alege un gorun ori un stejar pe care îl lăsase să crească printre ceilalți copaci ai pădurii sau taie un dafin pe care-l sădise, iar ploaia îl făcuse să crească.
15 Apoi acesta slujește omului drept lemn de foc. Cu o parte din el se încălzește, aprinde un foc și coace pâine. Cu o altă parte face un dumnezeu căruia i se închină, modelează un idol înaintea căruia se prosternă.
16 Jumătate din el îl pune pe foc; își prăjește carne, mănâncă și se satură. De asemenea, se încălzește și zice: «Ah! M-am încălzit stând aproape de foc!»
17 Din ce îi rămâne face un dumnezeu, propriul său idol. Se prosternă înaintea lui și i se închină; i se roagă zicându-i: «Mântuiește-mă, căci tu ești zeul meu!»