4 Pentru că știu că ești încăpățânat și tendoanele gâtului tău sunt de fier, iar fruntea de bronz,
5 de aceea ți-am vestit aceste lucruri demult. Înainte să se împlinească ți le-am vestit, ca nu cumva să zici: ‘Idolul meu le-a făcut, chipul meu cioplit și chipul meu turnat le-a poruncit!’
6 Ai auzit. Acum uită-te la toate acestea! De ce nu vrei să recunoști? De acum te voi face să auzi lucruri noi, taine pe care nu le cunoști.
7 Ele sunt create acum, și nu în vechime. Până azi tu n-ai mai auzit de ele, ca să poți spune: ‘Le știam deja.’
8 Nu, nu le-ai auzit, nici nu le-ai cunoscut, urechea ta nemaifiind demult deschisă, căci am știut că te vei purta cu necredincioșie și că, încă de la naștere, ai fost numit răzvrătit.
9 Pentru Numele Meu întârzii mânia Mea și pentru lauda Mea o opresc față de tine, ca să nu te nimicesc.
10 Iată, te-am curățat, dar nu ca pe argint, ci te-am încercat în cuptorul suferinței.