9 pentru a le zice captivilor: ‘Ieșiți!’, iar celor din întuneric: ‘Arătați-vă!’ Ei se vor hrăni pe lângă drumuri și vor găsi pășune pe toate dealurile pleșuve.
10 Nu le va fi foame, nici nu le va fi sete, arșița nu-i va lovi, nici soarele, căci Cel Ce se îndură de ei îi va conduce și îi va călăuzi pe lângă izvoare de apă.
11 Îmi voi preface toți munții în cărări și drumuri largi Îmi vor fi construite.
12 Iată-i venind de departe – unii dinspre nord, unii dinspre apus, iar alții dinspre ținutul Syene.»
13 Strigați de bucurie, ceruri! Bucură-te, pământ! Chiuiți de bucurie, munților! Căci DOMNUL Și-a mângâiat poporul și va avea îndurare față de ai Săi care suferă!
14 Sionul însă a zis: « DOMNUL m-a părăsit, Stăpânul meu a uitat de mine.»
15 «Dar oare poate o femeie să-și uite copilul pe care-l alăptează sau să nu aibă milă de rodul pântecelui său? Și chiar dacă ea ar uita, Eu nu te voi uita!