3 Tot astfel DOMNUL va mângâia Sionul, va mângâia toate ruinele lui; îi va face pustia ca Edenul, și deșertul asemenea grădinii DOMNULUI : bucurie și veselie se vor afla în el, mulțumire și cântec.
4 Ascultă-Mă, poporul Meu! Ia aminte la ce spun, neamul Meu, pentru că Legea va ieși de la Mine, iar dreptatea Mea o voi face o lumină pentru popoare!
5 Dreptatea Mea se apropie, mântuirea Mea se arată, iar brațul Meu este pe cale să judece popoarele; ținuturile de lângă mare așteaptă și nădăjduiesc în brațul Meu.
6 Ridicați-vă ochii spre ceruri și priviți în jos spre pământ! Căci cerurile se vor risipi ca fumul, pământul se va învechi ca o haină, iar cei ce trăiesc pe el vor muri ca țânțarii. Mântuirea Mea însă va dăinui pururi și dreptatea Mea nu va avea sfârșit.
7 Ascultați-Mă, voi, care cunoașteți dreptatea, tu, popor, care ai în inimă Legea Mea! Nu te teme de ocara oamenilor, nu-ți fie frică de insultele lor,
8 căci îi va mânca molia ca pe o haină, viermele îi va mânca așa cum mănâncă lâna. Dreptatea Mea însă va dăinui pururea, iar mântuirea Mea va fi pentru toate generațiile.»
9 Trezește-Te! Trezește-Te! Îmbracă-Te în putere, braț al DOMNULUI! Trezește-Te ca în zilele din vechime, ca în generațiile de demult! Nu ești Tu Acela Care l-ai tăiat pe Rahab în bucăți, Care ai străpuns monstrul Tanin ?