13 Ci pe DOMNUL Oștirilor să-L priviți ca sfânt; El este Cel de Care să vă temeți și de El trebuie să vă înspăimântați.
14 El va fi un Lăcaș, însă pentru cele două Case ale lui Israel va fi o piatră de poticnire și o stâncă de cădere; va fi un laț și o cursă pentru locuitorii Ierusalimului.
15 Mulți dintre ei se vor împiedica, vor cădea și vor fi sfărâmați, vor fi prinși în laț și capturați.“
16 „Leagă această mărturie, și pecetluiește această învățătură între ucenicii Mei!
17 Voi nădăjdui în DOMNUL , Care Își ascunde fața de Casa lui Iacov, și îmi voi pune încrederea în El!
18 Iată-mă, eu și copiii pe care mi i-a dat DOMNUL! Suntem semne și prevestiri în Israel de la DOMNUL Oștirilor, Care locuiește pe muntele Sion.
19 Dacă vă vor zice să întrebați pe cei ce cheamă duhurile morților și pe descântători, pe cei care îngaimă și bolborosesc, să răspundeți: «Nu va întreba oare un popor pe Dumnezeul său? De ce să întrebe pe cei morți și nu pe cei vii?