18 Iată-mă, eu și copiii pe care mi i-a dat DOMNUL! Suntem semne și prevestiri în Israel de la DOMNUL Oștirilor, Care locuiește pe muntele Sion.
19 Dacă vă vor zice să întrebați pe cei ce cheamă duhurile morților și pe descântători, pe cei care îngaimă și bolborosesc, să răspundeți: «Nu va întreba oare un popor pe Dumnezeul său? De ce să întrebe pe cei morți și nu pe cei vii?
20 La învățătură și la mărturie!» Dacă ei nu vor vorbi așa, nu vor vedea lumina zorilor.
21 Necăjiți și flămânzi vor pribegi prin țară, iar când le va fi foame se vor mânia și, uitându-se în sus, vor blestema pe regele lor și pe Dumnezeul lor.
22 Apoi se vor uita spre pământ și vor vedea numai necaz, întuneric și negură înspăimântătoare și vor fi izgoniți în întuneric.