33 dar de oricine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda și Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri.
34 Să nu credeți că am venit s’aduc pacea pe pămînt; n’am venit să aduc pacea, ci sabia.
35 Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mamă-sa, și pe noră de soacră-sa.
36 Și omul va avea de vrăjmași chiar pe cei din casa lui.
37 Cine iubește pe tată, ori pe mamă, mai mult decît pe Mine, nu este vrednic de Mine; și cine iubește pe fiu ori pe fiică mai mult decît pe Mine, nu este vrednic de Mine.
38 Cine nu-și ia crucea lui, și nu vine după Mine, nu este vrednic de Mine.
39 Cine își va păstra viața, o va pierde; și cine își va pierde viața, pentru Mine, o va cîștiga.