1 Dupăce a isprăvit de dat învățături la cei doisprezece ucenici ai Săi, Isus a plecat de acolo, ca să învețe pe oameni, și să propovăduiască în cetățile lor.
2 Ioan a auzit din temniță despre lucrările lui Hristos,
3 și a trimes să-L întrebe prin ucenicii săi: „Tu ești Acela care are să vină sau să așteptăm pe altul?“
4 Drept răspuns, Isus le-a zis: „Duceți-vă de spuneți lui Ioan ce auziți și ce vedeți:
5 Orbii își capătă vederea, șchiopii umblă, leproșii sînt curățiți, surzii aud, morții înviază, și săracilor li se propovăduiește Evanghelia.
6 Ferice de acela pentru care Eu nu voi fi un prilej de poticnire.“
7 Pe cînd se duceau ei, Isus a început să vorbească noroadelor despre Ioan: „Ce ați ieșit să vedeți în pustie? O trestie clătinată de vînt?