35 Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui; dar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui.
36 Vă spun că, în ziua judecății, oamenii vor da socoteală de orice cuvînt nefolositor, pe care-l vor fi rostit.
37 Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină, și din cuvintele tale vei fi osîndit.“
38 Atunci unii din cărturari și din Farisei au luat cuvîntul, și I-au zis: „Învățătorule, am vrea să vedem un semn dela Tine!“
39 Drept răspuns, El le-a zis: „Un neam viclean și preacurvar cere un semn; dar nu i se va da alt semn, decît semnul proorocului Iona.
40 Căci, după cum Iona a stat trei zile și trei nopți în pîntecele chitului, tot așa și Fiul omului va sta trei zile și trei nopți în inima pămîntului.
41 Bărbații din Ninive se vor scula alături de neamul acesta, în ziua judecății, și-l vor osîndi, pentru că ei s’au pocăit la propovăduirea lui Iona; și iată că aici este Unul mai mare decît Iona.