1 Atunci niște Farisei și niște cărturari din Ierusalim au venit la Isus, și I-au zis:
2 „Pentru ce calcă ucenicii Tăi datina bătrînilor? Căci nu-și spală mînile cînd mănîncă.“
3 Drept răspuns, El le-a zis: „Dar voi de ce călcați porunca lui Dumnezeu în folosul datinei voastre?
4 Căci Dumnezeu a zis: «Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta;» și: «Cine va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa, să fie pedepsit negreșit cu moartea.»
5 Dar voi ziceți: «Cine va zice tatălui său sau mamei sale: «Ori cu ce te-aș putea ajuta, l-am închinat lui Dumnezeu,»
6 nu mai este ținut să cinstească pe tatăl său sau pe mama sa. Și ați desființat astfel cuvîntul lui Dumnezeu în folosul datinei voastre.