23 Deaceea, Împărăția cerurilor se aseamănă cu un împărat, care a vrut să se socotească cu robii săi.
24 A început să facă socoteala, și i-au adus pe unul, care îi datora zece mii de galbeni
25 Fiindcă el n’avea cu ce plăti, stăpînul lui a poruncit să-l vîndă pe el, pe nevasta lui, pe copiii lui, și tot ce avea, și să se plătească datoria.
26 Robul s’a aruncat la pămînt, i s’a închinat, și a zis: «Doamne, mai îngăduiește-mă, și-ți voi plăti tot.»
27 Stăpînul robului aceluia, făcîndu-i-se milă de el, i-a dat drumul, și i-a iertat datoria.
28 Robul acela, cînd a ieșit afară, a întîlnit pe unul din tovarășii lui de slujbă, care-i era dator o sută de lei. A pus mîna pe el, și-l strîngea de gît, zicînd: «Plătește-mi ce-mi ești dator.»
29 Tovarășul lui s’a aruncat la pămînt, îl ruga, și zicea: «Mai îngăduiește-mă, și-ți voi plăti.»