8 Isus le-a răspuns: „Din pricina împietririi inimilor voastre a îngăduit Moise să vă lăsați nevestele; dar dela început n’a fost așa.
9 Eu însă vă spun că oricine își lasă nevasta, afară de pricină de curvie, și ia pe alta de nevastă, preacurvește; și cine ia de nevastă pe cea lăsată de bărbat, preacurvește.“
10 Ucenicii Lui I-au zis: „Dacă astfel stă lucrul cu bărbatul și nevasta lui, nu este de folos să se însoare.“
11 El le-a răspuns: „Nu toți pot primi cuvîntul acesta, ci numai aceia cărora le este dat.
12 Fiindcă sînt fameni, cari s’au născut așa din pîntecele maicii lor; sînt fameni, cari au fost făcuți fameni de oameni; și sînt fameni, cari singuri s’au făcut fameni pentru Împărăția cerurilor. Cine poate să primească lucrul acesta, să-l primească.“
13 Atunci I-au adus niște copilași, ca să-Și pună mînile peste ei, și să Se roage pentru ei. Dar ucenicii îi certau.
14 Și Isus le-a zis: „Lăsați copilașii să vină la Mine, și nu-i opriți, căci Împărăția cerurilor este a celor ca ei.“