10 Cînd au văzut ei steaua, n’au mai putut de bucurie.
11 Au intrat în casă, au văzut Pruncul cu Maria, mama Lui, s’au aruncat cu fața la pămînt, și I s’au închinat; apoi și-au deschis vistieriile, și I-au adus daruri: aur, tămîie și smirnă.
12 În urmă, au fost înștiințați de Dumnezeu în vis să nu mai dea pe la Irod, și s’au întors în țara lor pe un alt drum.
13 După ce au plecat magii, un înger al Domnului se arată în vis lui Iosif, și-i zice: „Scoală-te, ia Pruncul și pe mama Lui, fugi în Egipt, și rămîi acolo pînă îți voi spune eu; căci Irod are să caute Pruncul, ca să-L omoare.“
14 Iosif s’a sculat, a luat Pruncul și pe mama lui, noaptea, și a plecat în Egipt.
15 Acolo a rămas pînă la moartea lui Irod, ca să se împlineacă ce fusese vestit de Domnul prin proorocul care zice: „Am chemat pe Fiul Meu din Egipt.“
16 Atunci Irod, cînd a văzut că fusese înșelat de magi, s’a mîniat foarte tare, și a trimes să omoare pe toți pruncii de parte bărbătească, dela doi ani în jos, cari erau în Betleem și în toate împrejurimile lui, potrivit cu vremea, pe care o aflase întocmai dela magi.