11 Se vor scula mulți prooroci mincinoși, și vor înșela pe mulți.
12 Și, din pricina înmulțirii fărădelegii, dragostea celor mai mulți se va răci.
13 Dar cine va răbda pînă la sfîrșit, va fi mîntuit.
14 Evanghelia aceasta a Împărăției va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfîrșitul.
15 De aceea, cînd veți vedea «urîciunea pustiirii», despre care a vorbit proorocul Daniel, «așezată în locul sfînt» – cine citește să înțeleagă! –
16 atunci, cei ce vor fi în Iudea, să fugă la munți;
17 cine va fi pe acoperișul casei, să nu se pogoare să-și ia lucrurile din casă;