44 I-a lăsat din nou, S’a depărtat, și S’a rugat a treia oară, zicînd aceleași cuvinte.
45 Apoi a venit la ucenici, și le-a zis: „Dormiți de acum și odihniți-vă!.. Iată că a venit ceasul ca Fiul omului să fie dat în mînile păcătoșilor.
46 Sculați-vă, haidem să mergem; iată că se apropie vînzătorul.“
47 Pe cînd vorbea El încă, iată că vine Iuda, unul din cei doisprezece, cu o gloată mare, cu săbii și cu ciomege, trimeși de preoții cei mai de seamă și de bătrînii norodului.“
48 Vînzătorul le dăduse semnul acesta: „Pe care-l voi săruta eu, acela este; să puneți mîna pe el!“
49 Îndată, Iuda s’a apropiat de Isus, și I-a zis: „Plecăciune, Învățătorule!“ Și L-a sărutat.
50 Isus i-a zis: „Prietene, ce ai venit să faci, fă!“ Atunci oamenii aceia s’au apropiat, au pus mînile pe Isus, și L-au prins.