27 Ați auzit că s’a zis celor din vechime: „Să nu preacurvești.“
28 Dar Eu vă spun că ori și cine se uită la o femeie, ca s’o poftească, a și preacurvit cu ea în inima lui.
29 Dacă deci ochiul tău cel drept te face să cazi în păcat, scoate-l și leapădă-l dela tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale, și să nu-ți fie aruncat tot trupul în gheenă.
30 Dacă mîna ta cea dreaptă te face să cazi în păcat, taie-o și leapădă-o dela tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale, și să nu-ți fie aruncat tot trupul în gheenă.
31 S’a zis iarăș: „Oricine își va lăsa nevasta, să-i dea o carte de despărțire.“
32 Dar Eu vă spun că ori și cine își va lăsa nevasta, afară numai de pricină de curvie, îi dă prilej să preacurvească; și cine va lua de nevastă pe cea lăsată de bărbat, preacurvește.
33 Ați mai auzit iarăș că s’a zis celor din vechime: „Să nu juri strîmb; ci să împlinești față de Domnul jurămintele tale.“