11 Dar vă spun că vor veni mulți dela răsărit și dela apus, și vor sta la masă cu Avraam, Isaac și Iacov în Împărăția cerurilor.
12 Iar fiii Împărăției vor fi aruncați în întunerecul de afară, unde va fi plînsul și scrîșnirea dinților.“
13 Apoi a zis sutașului: „Du-te, și facă-ți-se după credința ta.“ Și robul lui s’a tămăduit chiar în ceasul acela.
14 Isus S’a dus apoi în casa lui Petru, și a văzut pe soacra acestuia zăcînd în pat, prinsă de friguri.
15 S’a atins de mîna ei, și au lăsat-o frigurile; apoi ea s’a sculat, și a început să-I slujească.
16 Seara, au adus la Isus pe mulți îndrăciți. El, prin cuvîntul Lui, a scos din ei duhurile necurate, și a tămăduit pe toți bolnavii,
17 ca să se împlinească ce fusese vestit prin proorocul Isaia, care zice: „El a luat asupra Lui neputințele noastre și a purtat boalele noastre.“