1 Era un om din Ramataim-Țofim, din muntele lui Efraim, numit Elcana, fiul lui Ieroham, fiul lui Elihu, fiul lui Tohu, fiul lui Țuf, Efratit.
2 El avea două neveste; una se numea Ana, iar cealaltă Penina. Penina avea copii, dar Ana n’avea.
3 Omul acesta se suia în fiecare an din cetatea sa la Silo, ca să se închine înaintea Domnului oștirilor și să-I aducă jertfe. Acolo se aflau cei doi fii ai lui Eli, Hofni și Fineas, preoți ai Domnului.
4 În ziua cînd își aducea Elcana jertfa, dădea părți nevestei sale Penina, tuturor fiilor, și tuturor fiicelor pe cari le avea de la ea.
5 Dar Anei îi dădea o parte îndoită; căci iubea pe Ana. Dar Domnul o făcuse stearpă.
6 Protivnica ei o înțepa dese ori, ca s’o facă să se mînie, pentru că Domnul o făcuse stearpă.