1 Cînd a ajuns David cu oamenii lui a treia zi la Țiclag, Amaleciții năvăliseră în partea de miazăzi și în Țiclag. Ei nimiciseră și arseseră Țiclagul,
2 după ce luaseră prinși pe femei și pe tot cei ce se aflau acolo, mici și mari. Nu omorîseră pe nimeni, dar luaseră totul și plecaseră.
3 David și oamenii lui au ajuns în cetate, și iată că era arsă; și nevestele, fiii și fiicele lor, fuseseră luate prinse.
4 Atunci David și poporul care era cu el au ridicat glasul, și au plîns pînă n’au mai putut plînge.
5 Cele două neveste ale lui David: Ahinoam din Izreel, și Abigail din Carmel, nevasta lui Nabal, fuseseră luate și ele.
6 David a fost în mare strîmtroare, căci poporul vorbea să-l ucidă cu pietre, pentru că toți erau amărîți în suflet, fiecare din pricina fiilor și fetelor lui. Dar David s’a îmbărbătat, sprijinindu-se pe Domnul, Dumnezeul lui.
7 El a zis preotului Abiatar, fiul lui Ahimelec: „Adu-mi efodul!“ Abiatar a adus efodul la David.
8 Și David a întrebat pe Domnul: „Să urmăresc oastea aceasta? O voi ajunge?“ Domnul i-a răspuns: „Urmărește-o, căci o vei ajunge și vei izbăvi totul.“
9 Și David a pornit, el și cei șase sute de oameni cari erau cu el. Au ajuns la pîrîul Besor, unde s’au oprit cei ce rămîneau la coadă.
10 David i-a urmărit mai departe, cu patru sute de oameni; dar două sute de oameni s’au oprit, fiind prea obosiți ca să mai treacă pîrîul Besor.
11 Pe cîmp au dat peste un om Egiptean, pe care l-au adus la David. I-au dat să mănînce pîne și să bea apă,
12 și i-au mai dat și o legătură de smochine și două legături de stafide. După ce a mîncat, i-au venit iarăș puterile, căci nu mîncase și nu băuse apă de trei zile și trei nopți.
13 David i-a zis: „Al cui ești, și de unde ești?“ El a răspuns: „Sînt un băiat egiptean, în slujba unui Amalecit, și de trei zile stăpînul meu m’a părăsit pentrucă eram bolnav.
14 Am năvălit în partea de miazăzi a Cheretiților, pe ținutul lui Iuda și la miazăzi de Caleb, și am ars Țiclagul.“
15 David i-a zis: „Vrei să mă duci la oastea aceasta?“ Și el a zis: „Jură-mi pe Numele lui Dumnezeu că nu mă vei omorî și nu mă vei da pe mîna stăpînului meu, și te voi pogorî la oastea aceasta.“
16 El i-a slujit astfel de călăuză. Și Amaleciții erau risipiți pe tot ținutul, mîncînd, bînd și jucînd, de bucuria prăzii celei mari pe care o luaseră din țara Filistenilor și din țara lui Iuda.
17 David i-a bătut din zorii zilei pînă a doua zi seara, și n’a scăpat niciunul din ei, afară de patru sute de tineri, cari au încălecat pe cămile și au fugit.
18 David a scăpat astfel tot ce luaseră Amaleciții, și a scăpat și pe cele două neveste ale lui.
19 Nu le-a lipsit nimeni, dela mic pînă la mare, nici fiu, nici fiică, nici un lucru din pradă, nimic din ce li se luase: David a adus înpoi totul.
20 Și David a luat toate oile și toți boii; și cei ce mînau turma aceasta și mergeau în fruntea ei, ziceau: „Aceasta este prada lui David!“
21 David a ajuns la cei două sute de oameni cari fuseseră prea obosiți ca să mai meargă după el și pe cari-i lăsase la pîrîul Besor. Ei au ieșit înaintea lui David și înaintea poporului care era cu el. David s’a apropiat de ei, și i-a întrebat de sănătate.
22 Toți oamenii răi și de nimic dintre cei ce merseseră cu David au luat cuvîntul și au zis: „Fiindcă n’au venit cu noi, să nu le dăm nimic din prada pe care am scăpat-o, ci doar să-și ia fiecare nevasta și copiii, și să plece.“
23 Dar David a zis: „Să nu faceți așa, fraților, cu ce ne-a dat Domnul; căci El ne-a păzit și a dat în mînile noastre ceata care venise împotriva noastră.
24 Și cine v’ar asculta în privința aceasta? Partea trebuie să fie aceeaș atît pentru cel ce s’a pogorît pe cîmpul de bătaie cît și pentru cel ce a rămas la calabalîcuri; s’o împartă deopotrivă.
25 Lucrul acesta a rămas de atunci și pînă în ziua de azi o lege și un obicei în Israel.
26 Cînd s’a întors la Țiclag, David a trimes o parte din pradă bătrînilor lui Iuda, prietenilor săi, spunîndu-le aceste cuvinte: „Iată darul pe care vi-l fac din prada luată dela vrăjmașii Domnului!“
27 A trimes celor din Betel, celor din Ramot dela miază zi, celor din Iatir,
28 celor din Aroer, celor din Sifmot, celor din Eștemoa,
29 celor din Racal, celor din cetățile Ierahmeeliților, celor din cetățile Cheniților,
30 celor din Horma, celor din Cor-Așan, celor din Atac,
31 celor din Hebron, și în toate locurile pe cari le străbătuse David cu oamenii lui.