1 Samuel 9 VDC

1 Era un om din Beniamin, numit Chis, fiul lui Abiel, fiul lui Țeror, fiul lui Becorat, fiul lui Afiah, fiul unui Beniamit, un om tare și voinic.

2 El avea un fiu cu numele Saul, tînăr și frumos, mai frumos decît oricare din copiii lui Israel. Și-i întrecea pe toți în înălțime dela umăr în sus.

3 Măgărițele lui Chis, tatăl lui Saul, s’au rătăcit; și Chis a zis fiului său Saul: „Ia cu tine o slugă, scoală-te și du-te de caută măgărițele.“

4 Saul a trecut prin muntele lui Efraim, și a străbătut țara Șalișa,fără să le găsească; au trecut prin țara Șaalim, și nu erau acolo; au străbătut țara lui Beniamin, și nu le-au găsit.

5 Ajunseseră în țara Țuf, cînd Saul a zis slugii care îl însoțea: „Haide să ne întoarcem, ca nu cumva tatăl meu, lăsînd măgărițele, să fie îngrijorat de noi.“

6 Sluga i-a zis: „Iată că în cetatea aceasta este un om al lui Dumnezeu, un om cu vază; tot ce spune el, nu se poate să nu se întîmple. Haidem la el dar; poate că ne va arăta drumul pe care trebuie să apucăm.“

7 Saul a zis slugii sale: „Dar dacă mergem acolo, ce să aducem omului lui Dumnezeu? Căci nu mai avem merinde în saci și n’avem niciun dar de adus omului lui Dumnezeu. Ce avem?“

8 Sluga a luat din nou cuvîntul, și a zis lui Saul: „Uite eu am la mine un sfert de siclu de argint; îl voi da omului lui Dumnezeu, și ne va arăta drumul.“ –

9 Odinioară în Israel, cînd se ducea cineva să întrebe pe Dumnezeu, zicea: „Haidem, să mergem la văzător!“ Căci acela care se numește azi prooroc, se numea odinioară văzător. –

10 Saul a zis slugii: „Ai dreptate; haidem să mergem!“ Și s’au dus în cetatea unde era omul lui Dumnezeu.

11 Pe cînd se suiau ei spre cetate, au întîlnit niște fete cari ieșiseră să scoată apă; și le-au zis: „Aici este văzătorul?“

12 Ele le-au răspuns: „Da, iacă-l înaintea ta; dar du-te repede, astăzi a venit în cetate, pentrucă poporul aduce jertfă pe înălțime.

13 Cînd veți intra în cetate, îl veți găsi înainte ca să se suie la locul înalt să mănînce; căci poporul nu mănîncă pînă nu vine el, fiindcă el trebuie să binecuvinteze jertfa; după aceea, mănîncă și cei poftiți. Suiți-vă dar, căci acum îl veți găsi.“

14 Și s’au suit în cetate. Tocmai cînd intrau pe poarta cetății, au fost întîlniți de Samuel, care ieșea să se suie pe înălțime.

15 Dar, cu o zi mai înainte de venirea lui Saul, Domnul înștiințase pe Samuel, și-i zisese:

16 „Mîne, la ceasul acesta, îți voi trimete un om din țara lui Beniamin, și să-l ungi drept căpetenie a poporului Meu Israel. El va scăpa poporul Meu din mîna Filistenilor; căci am căutat cu îndurare spre poporul Meu, pentrucă strigătul lui a ajuns pînă la Mine.“

17 Cînd a zărit Samuel pe Saul, Domnul i-a zis: „Iată omul, despre care ți-am vorbit; el va domni peste poporul Meu.“

18 Saul s’a apropiat de Samuel la mijlocul porții, și a zis: „Arată-mi, te rog, unde este casa văzătorului.“

19 Samuel a răspuns lui Saul: „Eu sînt văzătorul. Suie-te înaintea mea pe înălțime, și veți mînca astăzi cu mine. Mîne te voi lăsa să pleci, și-ți voi spune tot ce se petrece în inima ta.

20 Nu te neliniști de măgărițele pe cari le-ai pierdut acum trei zile, căci s’au găsit. Și pentru cine este păstrat tot ce este mai de preț în Israel? Oare nu pentru tine și pentru toată casa tatălui tău?“

21 Saul a răspuns: „Oare nu sînt eu Beniamit, din una din cele mai mici seminții ale lui Israel? Și familia mea nu este cea mai mică dintre toate familiile din seminția lui Beniamin? Pentru ce dar îmi vorbești astfel?“

22 Samuel a luat pe Saul și pe sluga lui, i-a vîrît în odaia de mîncare, le-a dat locul cel dintîi între cei poftiți, cari erau aproape treizeci de inși.

23 Samuel a zis bucătarului: „Adu porția pe care ți-am dat-o, cînd ți-am zis:«Pune-o deoparte.“

24 Bucătarul a dat spata și ce era pe ea, și a pus-o înaintea lui Saul. Și Samuel a zis: „Iată ce a fost păstrat,pune-o înainte, și mănîncă, fiindcă pentru tine s’a păstrat cînd am poftit poporul.“ Astfel Saul a mîncat cu Samuel în ziua aceea.

25 S’au pogorît apoi de pe înălțime în cetate, și Samuel a stat de vorbă cu Saul pe acoperișul casei.

26 Apoi s’au sculat disdedimineață; și în revărsatul zorilor, Samuel a chemat pe Saul de pe acoperiș, și a zis: „Scoală-te, și te voi însoți“. Saul s’a sculat, și au ieșit amîndoi, el și Samuel.

27 Cînd s’au pogorît la marginea cetății, Samuel a zis lui Saul: „Spune slugii tale să treacă înaintea noastră“. Și sluga a trecut înainte. „Oprește-te acum“, a zis iarăș Samuel, „și-ți voi face cunoscut cuvîntul lui Dumnezeu“.

Capitolele

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31